Traian Băsescu: „Nu cred că avem nevoie de monitorizarea referendumului”

Traian Băsescu: Nu cred că avem nevoie de monitorizarea referendumului
Publicat: 12/07/2012, 14:09
Actualizat: 13/07/2012, 04:04

Traian Băsescu declarat că referendumul pentru demiterea președintelui, din 29 iulie, nu ar trebui monitorizat de Comisia Europeană, ci ar trebui organizat conform Constituției.

„Cred că nu avem nevoie de monitorizare, România este un stat stabil din punct de vedere al funcționării instituțiilor implicate în referendum. Referendumul ar trebui organizat conform Constituției”, a declarat Băsescu, înainte de a intra în sediul de campanie.

Declarația a venit în contextul în care liderul Partidului Socialiștilor Europeni (PES), Serghei Stanișev, a anunțat de la Bruxelles, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta, că refrenedumul va fi monitorizat de Comisia Europeană pentru a elimina suspiciunile „printr-o evaluare obiectivă”.

„Nu va fi tolerată încălcarea niciunei reguli a Uniunii Europene și a principiului statului de drept”, a spus Stanișev.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Urmărire cu final neașteptat! Un afacerist a intrat cu un Lamborghini într-un stâlp în timp...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Ungurii devin stăpâni în Europa. Susținerea este totală pentru Viktor Orban
Splendoarea de care puțini români știu. Locul care te transpune într-o altă lume
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Graceland, celebra casă a lui Elvis Presley, a scăpat la limită de executarea silită
×